0755 263 263

De la psihologie la stomatologie: un parcurs construit în jurul oamenilor – Dr. Florizeta Mihali

1.⁠ ⁠Cum a început, de fapt, legătura ta cu domeniul medical și ce te-a atras inițial spre psihologie?

Am fost mereu atrasă de psihicul uman și de dorința de a înțelege ce se află în spatele gândurilor, emoțiilor și comportamentului oamenilor, motiv pentru care am ales să studiez psihologia. Apoi, am urmat și Facultatea de Asistență Medicală, iar în ultimul semestru m-am angajat în echipa domnului doctor Sorin Mihali. La început, vedeam acest job ca pe o etapă temporară, pentru că îmi doream să lucrez alături de fratele meu, care este chirurg. Nu știam aproape nimic despre stomatologie, însă experiența de acolo mi-a schimbat complet perspectiva.

2.⁠ ⁠Cum te-a ajutat formarea în psihologie în relația cu pacienții, mai ales în stomatologie, unde emoțiile și frica apar destul de des?

Cred că psihologia m-a ajutat, înainte de toate, să înțeleg că în spatele fiecărui pacient există o poveste și o emoție. În stomatologie, frica și anxietatea sunt foarte frecvente, iar de multe ori pacienții au nevoie să se simtă ascultați și înțeleși înainte de orice tratament.

Formarea în psihologie m-a învățat să comunic mai bine, să observ semnalele de anxietate și să adaptez modul în care interacționez cu fiecare pacient. Încerc întotdeauna să explic fiecare etapă a tratamentului, să creez un mediu în care pacientul să se simtă în siguranță și să construiesc o relație bazată pe încredere. Cred că atunci când pacientul are încredere în medic, experiența devine mult mai ușoară pentru ambele părți.

3.Care a fost momentul în care ai simțit că stomatologia nu mai este doar un domeniu în care lucrezi, ci o meserie pe care vrei să o urmezi cu adevărat?

Cred că nu a fost un singur moment, ci un proces. Cu cât petreceam mai mult timp în cabinet, cu atât descopeream cât de complexă este stomatologia și cât de mult îmi place combinația dintre partea medicală, precizie și relația cu pacientul.

Un rol esențial în această schimbare l-a avut mentorul meu, doctorul Sorin Mihali, care între timp a devenit și soțul meu. Am avut privilegiul să învăț de la el încă de la început. M-a impresionat pasiunea cu care își face meseria, atenția pentru fiecare detaliu și convingerea că un lucru trebuie făcut corect, fără compromisuri. Văzându-l zi de zi la lucru, am început să privesc stomatologia cu alți ochi și, treptat, am ajuns să iubesc această profesie la fel de mult cum o iubește și el.

Atunci am realizat că stomatologia nu mai era doar domeniul în care lucram, ci profesia în care îmi doream să mă dezvolt și să investesc pe termen lung.

4.Cum a fost trecerea de la rolul de asistentă medicală la cel de medic dentist?

Aș spune că tranziția a fost facilă și firească, tocmai pentru că anii petrecuți ca asistentă medicală mi-au oferit o bază foarte solidă. Am avut ocazia să observ îndeaproape fiecare etapă a tratamentelor, să înțeleg modul de lucru din cabinet și să învăț direct de la medicii alături de care am lucrat.

Sigur, responsabilitatea de a fi medic este cu totul alta. Din momentul în care pacientul este în grija ta, toate deciziile îți aparțin. Însă faptul că eram deja familiarizată cu mediul, cu procedurile și cu relația cu pacienții m-a ajutat să fac această trecere cu mai multă încredere.

Privind în urmă, cred că experiența ca asistentă medicală a fost una dintre cele mai importante etape din formarea mea profesională și mi-a oferit un avantaj real în momentul în care am devenit medic dentist.

5. Ce ai învățat lucrând alături de Prof. univ. dr. habil. Sorin Mihali și cât de mult te-a influențat această experiență profesională?

Influența domnului profesor asupra parcursului meu profesional a fost enormă. El a fost omul care a văzut un potențial în mine înainte să îl văd eu însămi și m-a încurajat să nu mă opresc la rolul de asistentă medicală și să urmez Facultatea de Medicină Dentară. Dacă astăzi sunt medic dentist, este în mare măsură datorită încrederii pe care a avut-o în mine și sprijinului pe care mi l-a oferit încă de la început.

Dincolo de cunoștințele profesionale, m-a inspirat prin felul în care își trăiește profesia. Văzând cu câtă pasiune, implicare și responsabilitate lucrează în fiecare zi, am înțeles că stomatologia nu este doar o meserie, ci o vocație. De la el am învățat că nu există loc pentru compromisuri atunci când vine vorba de calitatea actului medical și că fiecare pacient merită să primească cea mai bună îngrijire posibilă.

Această mentalitate m-a format ca medic și este principiul după care încerc să îmi desfășor activitatea în fiecare zi.

6. Ce înseamnă pentru tine stomatologia estetică făcută corect, fără exagerări și cu respect pentru naturalețea zâmbetului?

Cred că un rezultat reușit este acela care se integrează armonios cu fizionomia, personalitatea și trăsăturile fiecărui om.

Un zâmbet frumos trebuie să fie, în primul rând, sănătos și funcțional. De aceea, nu sunt adepta exagerărilor sau a tratamentelor făcute doar pentru că sunt în trend. Fiecare plan de tratament trebuie să răspundă nevoilor reale ale pacientului și să îi ofere un rezultat natural, care să reziste în timp.

Cred că cea mai frumoasă apreciere este atunci când cineva observă că pacientul arată mai bine, mai odihnit sau mai încrezător, fără să își dea seama exact ce s-a schimbat.

7. De ce este importantă abordarea minim invazivă în tratamentele dentare moderne?

Abordarea minim invazivă este, din punctul meu de vedere, unul dintre cele mai importante principii ale stomatologiei moderne. Scopul nostru nu este să intervenim mai mult decât este necesar, ci să păstrăm cât mai mult din structura naturală a dintelui și să tratăm problema cât mai conservator posibil. Astăzi avem la dispoziție tehnologii și materiale care ne permit să obținem rezultate foarte bune, sacrificând cât mai puțin din țesuturile sănătoase. Cu cât reușim să conservăm mai mult din dintele natural, cu atât prognosticul pe termen lung este mai bun.

8. Cât de mult contează profilaxia dentară și de ce crezi că pacienții ar trebui să o privească mai serios?

Profilaxia este, fără îndoială, cea mai importantă parte a stomatologiei. Întotdeauna spun că cel mai bun tratament este cel de care pacientul nu mai are nevoie, pentru că a reușit să prevină apariția problemelor. Cred că profilaxia înseamnă, de fapt, grijă și responsabilitate față de propria sănătate.

9. Ce ar trebui să știe pacienții înainte să aleagă o albire profesională sau un tratament ortodontic cu gutiere?

În primul rând, pacienții ar trebui să știe că nu orice tratament este potrivit pentru oricine. Atât albirea dentară, cât și tratamentul ortodontic cu gutiere trebuie începute doar după un consult și un diagnostic corect.

În cazul albirii, este important ca dinții și gingiile să fie sănătoși înainte de tratament, iar rezultatul depinde de particularitățile fiecărui pacient. În ceea ce privește gutierele ortodontice, acestea sunt o soluție foarte eficientă în cazurile potrivite, însă succesul tratamentului depinde atât de un plan bine stabilit de medic, cât și de colaborarea pacientului, care trebuie să poarte gutierele conform recomandărilor.

Cred că cel mai important este ca pacienții să nu își aleagă tratamentul doar pentru că este popular sau pentru că l-au văzut pe rețelele sociale, ci pentru că este cea mai bună opțiune pentru nevoile lor.

10.⁠ ⁠Cum ai descrie experiența pacientului în clinica voastră, dincolo de tratamentul propriu-zis?

Clinica noastră a fost construită după aceleași principii după care ne ghidăm și în tratamente: fără compromisuri și fără rabat de la calitate. Am investit în tehnologie, în materiale și în oameni, pentru că ne dorim să oferim pacienților cele mai bune condiții și cele mai bune soluții de tratament.

Dincolo de partea medicală, fiecare membru al echipei contribuie la experiența pacientului. De la primul contact cu recepția și până la finalizarea tratamentului, încercăm să creăm un mediu în care oamenii să se simtă bine primiți, ascultați și în siguranță.

Nu ne dorim doar să rezolvăm o problemă dentară, ci să construim relații pe termen lung, bazate pe încredere, respect și transparență. Cred că atunci când pacientul simte că este tratat cu grijă și profesionalism, revine cu încredere și ne recomandă mai departe, iar acesta este cel mai frumos feedback pe care îl putem primi.

Pentru programări telefonice, apelați:

0755 263 263